Politică de Confidențialitate

Generalități

 

Regulamentul 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date (General Data Protection Regulation, în prezentul document – GDPR, Regulament sau RGPD) a fost adoptat de Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene în 27 aprilie 2016, prevederile acestuia fiind direct aplicabile începând cu data de 25 mai 2018. Acest Regulament abrogă, în mod expres, Directiva 95/46/CE, înlocuind astfel și prevederile Legii nr. 677/2001 (în prezent, abrogate). 

 

Regulamentul este direct aplicabil în toate statele membre, protejând drepturile tuturor persoanelor fizice aflate pe teritoriul Uniunii Europene. Din punct de vedere material, Regulamentul se aplică tuturor operatorilor care prelucrează date cu caracter personal. Regulamentul nu se aplică prelucrării datelor cu caracter personal care privesc persoane juridice şi, în special, întreprinderi cu personalitate juridică, inclusiv numele şi tipul de persoană juridică şi datele de contact ale persoanei juridice. 

 

Datele cu caracter personal sunt definite ca fiind orice informaţii privind o persoană fizică identificată sau identificabilă (“persoana vizată”); o persoană fizică identificabilă este o persoană care poate fi identificată, direct sau indirect, în special prin referire la un element de identificare, cum ar fi un nume, un număr de identificare, date de localizare, un identificator online sau la unul sau mai multe elemente specifice, proprii identităţii sale fizice, fiziologice, genetice, psihice, economice, culturale sau sociale. 

 

Prelucrarea datelor cu caracter personal presupune orice operaţiune sau set de operaţiuni efectuate asupra datelor sau asupra seturilor de date cu caracter personal, cu sau fără utilizarea de mijloace automatizate, cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, structurarea, stocarea, adaptarea sau modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, divulgarea prin transmitere, diseminarea sau punerea la dispoziţie în orice alt mod, alinierea sau combinarea, restricţionarea, ştergerea sau distrugerea. 

Identitatea operatorului

 

Având în vedere articolul 4 punctul 7 din Regulament, care definește noțiunea de “operator” ca fiind persoana fizică sau juridică, autoritatea publică, agenţia sau alt organism care, singur sau împreună cu altele, stabileşte scopurile şi mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal, operatorul care prelucrează date cu caracter personal prin intermediul acestui website este SC Consignatia Korall SRL, cu sediul în Pietii nr 4 Miercurea Ciuc Harghita, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului J19/351/1999, având CUI RO3225849, reprezentată legal de Dani Béla, cu date de contact info@benkovendeghaz.ro, 0722374155, .

Colectarea datelor personale

 

Care sunt datele cu caracter personal colectate

Operatorul acestui website colectează, stochează şi prelucrează următoarele date personale ale / referitoare la dvs.:

  • Nume, prenume
  • Date de contact (precum e-mail, telefon, fax)
  • IP

Obținerea Consimțământului

 

Generalități

Pentru ca prelucrarea datelor cu caracter personal să fie legală, GDPR prevede ca aceasta să fie efectuată în baza unui motiv legitim, precum executarea sau încheierea unui contract, îndeplinirea unei obligații legale, sau în baza consimțământului valabil exprimat de persoana vizată în prealabil. În acest din urmă caz, operatorului i se impune obligația de a putea demonstra faptul că persoana în cauză și-a dat consimțământul pentru prelucrarea respectivă. Consimțământul exprimat sub imperiul Directivei 95/46/CE rămâne valabil dacă acesta îndeplinește condițiile prevăzute de GDPR.

 

Acordarea consimțământului trebuie să fie realizată printr-o declarație sau printr-o acțiune neechivocă care să constituie o manifestare liber exprimată, specifică, în cunoştinţă de cauză şi clară a acordului persoanei vizate pentru prelucrarea datelor sale cu caracter personal. În cazul în care consimțământul persoanei vizate este dat în contextul unei declarații, în format electronic sau în scris, care se referă și la alte aspecte, cererea privind consimțământul trebuie să fie prezentată într-o formă care o diferențiază în mod clar de celelalte aspecte, putând fi realizată chiar și prin bifarea unei căsuțe. Pentru ca prelucrarea datelor cu caracter personal să fie legală, GDPR prevede ca aceasta să fie efectuată în baza unui motiv legitim, precum executarea sau încheierea unui contract, îndeplinirea unei obligații legale, sau în baza consimțământului valabil exprimat de persoana vizată în prealabil. În acest din urmă caz, operatorului i se impune obligația de a putea demonstra faptul că persoana în cauză și-a dat consimțământul pentru prelucrarea respectivă. Consimțământul exprimat sub imperiul Directivei 95/46/CE rămâne valabil dacă acesta îndeplinește condițiile prevăzute de GDPR.

 

 

Cookies

 

Pe acest site se folosesc cookie-uri. Acestea nu dăunează computerului dvs. şi nu conţin viruşi, ci au rolul de a contribui la o utilizare mai facilă, eficientă şi sigură a site-ului. Ele reprezintă fişiere-texte de mici dimensiuni care sunt salvate pe computerul dvs. şi sunt salvate de browser-ul utilizat.

Multe dintre cookie-urile folosite se numesc „session cookies”, care sunt şterse automat după vizita pe acest site. Altele rămân în memoria computerului dvs. până la ştergerea acestora de către dvs., acestea făcând posibilă recunoaşterea browser-ului la o vizită ulterioară.
Puteți configura browser-ul dvs. pentru a vă informa cu privire la utilizarea cookie-urilor, astfel încât să puteți decide de la caz la caz dacă să acceptați sau să respingeți un cookie. În mod alternativ, browser-ul dvs. poate fi configurat să accepte automat cookie-urile în anumite condiții sau să le respingă întotdeauna sau să șterge automat cookie-urile la închiderea browser-ului. Dezactivarea modulelor cookie poate limita funcționalitatea acestui site web.

Cookie-urile care sunt necesare pentru a permite comunicațiile electronice sau pentru a oferi anumite funcții pe care doriți să le utilizați (cum ar fi coșul de cumpărături) sunt stocate în conformitate cu prevederile art. 6 alin.1 lit. f) din GDPR, conform cărora prelucrarea este legală numai dacă şi în măsura în care este necesară în scopul intereselor legitime urmărite de operator sau de o parte terţă. Prin urmare, operatorul acestui website are un interes legitim în stocarea anumitor cookie-uri, pentru a asigura o optimizare fără erori tehnice. Alte cookie-uri (cum ar fi, spre exemplu, cele utilizate pentru analizarea comportamentului dvs. de navigare) sunt de asemenea stocate şi vor fi tratate separat în acest document.

 

Fişiere jurnal de pe server

Providerul acestui site colectează şi stochează în mod automat informaţiile pe care browser-ul dvs. le transmite automat către noi prin intermediul fişierelor-jurnal. Acestea sunt:

  • Tipul şi versiunea de browser
  • Sistemul de operare folosit
  • URL-ul paginii care a generat inițial solicitarea pentru afișarea paginii sau obiectului curent (Referrer URL)
  • Numele de gazdă al computerului care accesează
  • Date temporale privind accesarea server-ului
  • Adresa IP

Temeiul legal pentru prelucrarea unor astfel de date este reprezentat de art. 6 alin. 1 lit. b) GDPR, care permite prelucrarea de date atunci când este necesară pentru executarea unui contract la care persoana vizată este parte sau pentru a face demersuri, la cererea persoanei vizate, înainte de încheierea unui contract.

 

 

Formular de contact

În cazul în care ne trimiteți întrebări prin intermediul formularului de contact, vom colecta datele introduse în formular, inclusiv datele de contact pe care le furnizați, pentru a răspunde întrebărilor dvs. și a altora ulterioare. Nu transmitem aceste informații fără permisiunea dvs. Prin urmare, vom prelucra toate datele pe care le introduceți în formularul de contact numai cu consimțământul dvs. [în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 1 lit. a) GDPR1]. Puteți să vă revocați oricând acordul, un e-mail informal în acest sens fiind suficient. Datele prelucrate înainte de a primi solicitarea dvs. pot fi prelucrate în mod legal. Vom păstra datele pe care le furnizați pe formularul de contact până când:
  • solicitați ștergerea datelor;
  • revocați consimțământul pentru stocarea acestora sau 
  • dacă scopul pentru stocarea acestuia nu mai este valabil.
Orice dispoziții legale obligatorii, în special cele referitoare la perioadele obligatorii de păstrare a datelor, nu sunt afectate de cele arătate mai sus.
 

Contactare prin e-mail, telefon sau fax

Dacă ne contactați prin e-mail, telefon sau fax, solicitarea dvs., inclusiv toate datele personale pe care le veţi furniza vor fi stocate și prelucrate de noi în scopul soluţionării cererii dumneavoastră, în baza consimţământului exprimat de dumneavoastră.
Prin urmare, vom prelucra toate datele pe care le furnizaţi în temeiul următoarelor prevederi legale din cuprinsul GDPR, respectiv:

  • numai cu consimțământul dvs. – în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 1 lit. a) GDPR
  • pentru executarea unui contract sau în etapa precontractuală – în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 1 lit. b) GDPR
  • pentru îndeplinirea scopului şi interesului legitim urmărit de noi, respectiv acela de prelucrare eficientă a cererilor trimise de dvs. – în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 1 lit. f) GDPR.

Vom păstra datele pe care le furnizați în acest mod până când:

  • solicitați ștergerea datelor;
  • revocați consimțământul pentru stocarea acestora sau dacă
  • scopul pentru stocarea acestuia nu mai este valabil, în toate situaţiile cu excepţia perioadelor obligatorii de păstrare a datelor.

 

Secțiune de comentarii

 

Prin accesarea secţiunii de Comentarii, anumite date personale (precum, dar fără a se limita la adresa de email, numele de utilizator, adresa IP) vor fi prelucrate și stocate, unele din ele fiind necesare din perspectiva prevenirii acţiunilor ilegale sau a conţinutului calomnios.
Există şi posibilitatea de a vă înscrie/abona pe acest site cu scopul de a primi comentariile prin emailul furnizat, astfel că:

  • Este posibil ca adresa de email să fie verificată printr-un email de confirmare;
  • Puteţi oricând să vă dezabonați accesând link-ul din cuprinsul e-mailurilor, iar datele furnizate de dvs. vor fi şterse imediat, cu excepţia datelor furnizate ca urmare a accesării altor secţiuni (spre exemplu, odată cu înscrierea pentru newsletter) care vor rămâne stocate;
 

Respectăm prevederile legale incidente, mai exact stocăm comentariile dvs. şi datele cu caracter personal în baza consimţământului exprimat de dvs. (art. 6 alin. 1 lit. a GDPR), ce poate fi oricând retras (un email informal în acest sens fiind suficient).

Scopul prelucrării datele colectate

O parte din datele colectate pe acest site sunt utilizate pentru:

  • Prestarea serviciilor pe care le oferim în beneficiul dumneavoastră (spre exemplu, pentru soluționarea problemelor de orice natură referitoare la produsele și serviciile noastre, pentru asigurarea serviciilor de suport etc.)
  • Funcţionarea optimă și optimizarea acestui site (statistic şi analitic) – Ne dorim în permanență să vă oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru, motiv pentru care putem colecta și utiliza anumite informații în legătură cu gradul de satisfacţie pe care l-aţi avut pe durata navigării pe acest site, vă putem invita să completați chestionare de sugestii sau altele asemenea.
  • Activităţi de publicitate şi promovare în mediul online. Ne puteți solicita oricând, prin mijloacele descrise în prezentul document, să oprim prelucrarea datelor dvs. cu caracter personal în scop de marketing, urmând să dăm curs cererii dvs. în cel mai scurt timp posibil.

Prelucrarea datelor cu caracter personal se realizează în conformitate cu prevederile Regulamentului General privind Protecția Datelor, având la bază atât consimțământul persoanei vizate, cât și rațiuni de executare conformă a contractelor sau de realizare a intereselor legitime ale operatorului (cu excepţia cazului în care prevalează interesele sau drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei vizate, care necesită protejarea datelor cu caracter personal, în special atunci când persoana vizată este un copil).

Drepturile utilizatorilor

Drepturile dumneavoastră privind datele cu caracter personal şi mijloacele de exercitare a acestora sunt: Dreptul de informare, Dreptul de acces, Dreptul la rectificare, Dreptul la ştergerea datelor, Dreptul la restricţionarea prelucrării, Dreptul la portabilitatea datelor, Dreptul la opoziţie, Dreptul de a nu face obiectul unei decizii bazate exclusiv pe prelucrarea automată a datelor, Dreptul de a depune plângere și de a vă adresa instanțelor judecătorești, Dreptul de retragere a consimțământului.

  • Dreptul de informare – puteți solicita informații privind activitățile de prelucrare a datelor dvs. personale, privind identitatea operatorului și a reprezentantului acestuia sau cu privire la destinatarii datelor dvs.;
  • Dreptul de acces – puteţi obţine din partea operatorului o confirmare că se prelucrează sau nu date cu caracter personal care vă privesc şi, în caz afirmativ, acces la datele respective şi la următoarele informaţii : scopurile prelucrării; categoriile de date cu caracter personal vizate; destinatarii sau categoriile de destinatari cărora datele cu caracter personal le-au fost sau urmează să le fie divulgate, în special destinatari din ţări terţe sau organizaţii internaţionale ; acolo unde este posibil, perioada pentru care se preconizează că vor fi stocate datele cu caracter personal sau, dacă acest lucru nu este posibil, criteriile utilizate pentru a stabili această perioadă ; dreptul de a solicita operatorului rectificarea sau ştergerea datelor cu caracter personal ori restricţionarea prelucrării datelor cu caracter personal sau dreptul de a se opune prelucrării etc.
  • Dreptul la rectificare – puteți rectifica datele personale inexacte sau le puteți completa; 
  • Dreptul la ştergerea datelor – puteți obține ștergerea datelor, în cazul în care prelucrarea acestora nu a fost legală sau în alte cazuri prevăzute de lege;
  • Dreptul la restricţionarea prelucrării – puteți solicita restricționarea prelucrării în cazul în care contestați exactitatea datelor, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege;
  • Dreptul la portabilitatea datelor – puteți primi, în anumite condiții, datele personale pe care ni le-ați furnizat, într-un format care poate fi citit automat sau puteți solicita ca respectivele date să fie transmise altui operator
  • Dreptul la opoziţie – vă puteți opune în special, prelucrărilor de date care se întemeiază pe interesul legitim al operatorului;
  • Dreptul de a nu face obiectul unei decizii bazate exclusiv pe prelucrarea automată a datelor – puteți cere și obține intervenția umană cu privire la respectiva prelucrare sau vă puteți exprima propriul punct de vedere cu privire la acest tip de prelucrare;
  • Dreptul de a depune plângere și de a vă adresa instanțelor judecătorești – puteți depune plângere față de modalitatea de prelucrare a datelor personale la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal și / sau vă puteți adresa instanțelor judecătorești pentru respectarea drepturilor dvs.;
  • Dreptul de retragere a consimțământului – în cazurile în care prelucrarea se întemeiază pe consimțământul dvs., vi-l puteți retrage oricând. Retragerea consimțământului va avea efecte doar pentru viitor, prelucrarea efectuată anterior retragerii rămânând în continuare valabilă.

Obligațiile operatorului de date

 

Găzduire/Hosting

Datele cu caracter personal înregistrate pe acest website sunt stocate pe serverele noastre proprii. Prelucrarea datelor furnizate și stocate respectă următoarele prevederi legale:

  • art. 6 alin. 1 lit. a) GDPR – prelucrarea datelor cu caracter personal se realizează având la bază consimțământul dvs., obținut ulterior unei corecte și complete informări;
  • art. 6 alin. 1 lit. f) GDPR – prelucrarea datelor se realizează în scopul intereselor legitime urmărite de noi.
 

Criptarea datelor

 

Acest site utilizează criptare SSL din raţiuni de securitate şi pentru protecţia transmiterii informaţiilor confidenţiale. Această criptare poate fi recunoscută de dvs. după fereastra de blocare („lock icon”) care apare în bara browser-ului şi prin schimbarea din http:// în https:// a adresei browser-ului respectiv. Odată activată criptarea de acest tip, datele transmise sau transferate nu vor putea fi văzute de terţi.

Conform GDPR, în cazul în care încălcarea securităţii datelor cu caracter personal este susceptibilă să genereze un risc ridicat pentru drepturile şi libertăţile dvs., operatorul acestui website vă va informa, fără întârzieri nejustificate, cu privire la această încălcare, dacă nu devin incidente prevederile completatoare din acelaşi Regulament (art. 34 alin. 3).

 

 

Responsabilul cu protecția datelor

 

Nefiind aplicabile prevederile GDPR (art. 37 alin. 1 – potrivit căruia Operatorul şi persoana împuternicită de operator desemnează un responsabil cu protecţia datelor ori de câte ori:

a. prelucrarea este efectuată de o autoritate sau un organism public, cu excepţia instanţelor care acţionează în exerciţiul funcţiei lor jurisdicţionale;
b. activităţile principale ale operatorului sau ale persoanei împuternicite de operator constau în operaţiuni de prelucrare care, prin natura, domeniul de aplicare şi/sau scopurile lor, necesită o monitorizare periodică şi sistematică a persoanelor vizate pe scară largă; sau
c. activităţile principale ale operatorului sau ale persoanei împuternicite de operator constau în prelucrarea pe scară largă a unor categorii speciale de date în temeiul articolului 9 sau a unor date cu caracter personal referitoare la condamnări penale şi infracţiuni, menţionată la articolul 10)

Privind obligativitatea numirii unui Responsabil cu protecţia datelor, pentru orice informaţii sau lămuriri privind funcţionarea acestui website, vă rugăm să ne contactaţi la următoarele date:

  • Nume: Dani Béla
  • E-mail: info@benkovendeghaz.ro
  • Tel: 0722374155
  • Fax:
  • Adresă de corespondenţă: Pietii nr 4 Miercurea Ciuc Harghita

 

Evidențele activităților de prelucrare

Conform Regulamentului GDPR, operatorul sau persoana împuternicită de operator ar trebui să păstreze, pe o perioadă rezonabilă, evidenţe ale activităţilor de prelucrare aflate în responsabilitatea sa. Astfel, aceste evidențe vor cuprinde toate următoarele informații:

  • numele şi datele de contact ale operatorului
  • scopurile prelucrării;
  • descrierea categoriilor de persoane vizate şi a categoriilor de date cu caracter personal;
  • categoriile de destinatari cărora le-au fost sau le vor fi divulgate datele cu caracter personal;
  • dacă este cazul/posibil:
    • transferurile de date cu caracter personal
    • termenele-limită preconizate pentru ştergerea diferitelor categorii de date
    • o descriere generală a măsurilor tehnice şi organizatorice de securitate

Obligația detaliată anterior nu se aplică unei întreprinderi sau organizaţii cu mai puţin de 250 de angajaţi, cu excepţia cazului în care prelucrarea pe care o efectuează este susceptibilă să genereze un risc pentru drepturile şi libertăţile persoanelor vizate, prelucrarea nu este ocazională sau prelucrarea include categorii speciale de date sau date cu caracter personal referitoare la condamnări penale şi infracţiuni.

 

Măsuri tehnice și organizatorice adecvate

Având în vedere stadiul actual al tehnologiei, contextul şi scopurile prelucrării, precum şi riscurile pentru drepturile şi libertăţile persoanelor fizice, operatorul pune în aplicare măsuri tehnice şi organizatorice adecvate pentru a asigura că, în mod implicit, sunt prelucrate numai date cu caracter personal care sunt necesare pentru fiecare scop specific al prelucrării.

 

Notificarea autorității de supraveghere în cazul încălării securității datelor cu caracter personal

Conform art. 33 alin. 1 din GDPR, în cazul în care are loc o încălcare a securităţii datelor cu caracter personal, vom notifica acest lucru Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal fără întârzieri nejustificate şi, dacă este posibil, în termen de cel mult 72 de ore de la data la care am luat cunoştinţă de aceasta, cu excepţia cazului în care este puţin probabil să genereze un risc pentru drepturile şi libertăţile persoanelor fizice.

 

Informarea persoanei vizate cu privire la încălcarea securității datelor datelor cu caracter personal

Raportat la prevederile art. 34 din GDPR, în cazul în care încălcarea securităţii datelor cu caracter personal este susceptibilă să genereze un risc ridicat pentru drepturile şi libertăţile persoanelor fizice, vom informa persoana vizată fără întârzieri nejustificate cu privire la această încălcare, cu excepția situațiilor în care:

  • au fost implementate măsuri de protecţie tehnice şi organizatorice adecvate, iar aceste măsuri au fost aplicate în cazul datelor cu caracter personal afectate de încălcarea securităţii datelor cu caracter personal, în special măsuri prin care se asigură că datele cu caracter personal devin neinteligibile oricărei persoane care nu este autorizată să le acceseze, cum ar fi criptarea;
  • au fost luate măsuri ulterioare prin care se asigură că riscul ridicat pentru drepturile şi libertăţile persoanelor vizate menţionat anterior nu mai este susceptibil să se materializeze;
  • ar necesita un efort disproporţionat. În această situaţie, se efectuează în loc o informare publică sau se ia o măsură similară prin care persoanele vizate sunt informate într-un mod la fel de eficace.

Plugins și Tools

 

Youtube

Site-ul nostru utilizează plugin-urile platformei YouTube, care este operat de Google. Operatorul site-ului web este YouTube, LLC, Cherry Ave 901, San Bruno, CA 94066, SUA.

 

Dacă vizitați o pagină de pe site-ul nostru în care a fost integrat un plug-in YouTube, va fi creată o conexiune cu serverele YouTube. În consecință, serverul YouTube va fi anunțat, care dintre paginile au fost vizitate de dumneavoastră.

 

În plus, YouTube va putea să introducă şi cookie-uri diferite, cu ajutorul cărora se vor putea obține informații despre vizitatorii site-ului nostru. Printre altele, aceste informații vor fi utilizate pentru a genera statistici video cu scopul de a îmbunătăți ușurința în utilizarea site-ului și de a preveni încercările de fraudare.

 

Dacă sunteți conectat (ă) la contul dvs. YouTube în timp ce vizitați site-ul nostru, permiteți YouTube să aloce direct modelele dvs. de navigare în profilul dvs. personal. Aveți opțiunea de a preveni acest lucru prin deconectarea de pe contul YouTube.

 

Utilizarea YouTube se bazează pe interesul nostru de a vă prezenta conținutul online într-o manieră atrăgătoare. Conform art. 6 alin. 1 lit. f) GDPR, acesta este un interes legitim.

 

Având în vedere Hotărârea din 16 iulie 2020 (pronunțată în cauza C-311/18 – Data Protection Commissioner/Facebook Ireland Limited, Maximillian Schrems), Curtea Europeană de Justiţie a statuat că protecţia oferită de Scutul de confidențialitate EU – US (Privacy Shield) nu are un caracter adecvat. Prin urmare, transmiterea datelor cu caracter personal către SUA şi alte ţări din afara Spaţiului Economic European (EEA – European Economic Area) ar trebui să aibă la bază Clauzele Contractuale Standard (SCC – Standard Contractual Clauses) ale Comisiei Europene.

 

Pentru mai multe informații despre modul în care YouTube gestionează datele despre utilizatori, consultați Politica de confidențialitate YouTube privind datele de la: https://policies.google.com/privacy?hl=en.

 

Google Web Fonts

Acest site utilizează Fonturile Web furnizate de Google pentru a asigura utilizarea uniformă a fonturilor pe acest site.

 

Când accesați o pagină de pe acest website, browserul dvs. va încărca, ca urmare a stabilirii unei conexiuni cu serverele Google, fonturile web necesare afișării corecte a textului și a fonturilor. Astfel, Utilizarea Google Web Fonts se bazează pe art. 6 alin. 1 lit. f) GDPR, existând un interes legitim în prezentarea uniformă a fontului pe acest website. Dacă există un consimţământ exprimat în acest sens (de exemplu, consimțământul la arhivarea cookie-urilor), datele vor fi procesate exclusiv în baza art. 6 alin. 1 lit. a) GDPR.

 

Pentru mai multe informații despre modul în care Google Web Fonts se ocupă de datele utilizatorului, consultați Politica de confidențialitate disponibilă la: https://policies.google.com/privacy?hl=en.

 

Google Maps

Acest site utilizează Google Maps, un serviciu de mapare şi localizare, prin intermediul unui API. Furnizorul este Google Inc., 1600 Amphitheater Parkway Mountain View, CA 94043, Statele Unite ale Americii.

 

Pentru a garanta protecția datelor pe site-ul nostru, veți descoperi că Google Maps a fost dezactivat atunci când vizitați site-ul nostru pentru prima dată. O conexiune directă la serverele Google nu va fi stabilită înainte de activarea autonomă a Hărților Google, adică cu consimțământul dvs. în conformitate cu articolul 6 alin. 1 lit. a) GDPR. Acest lucru va împiedica transferul datelor către Google în timpul primei vizite pe site-ul nostru. După ce ați activat serviciul, Google Maps va stoca adresa IP. De regulă, este transferat ulterior pe un server Google din Statele Unite, unde este stocat. Furnizorul acestui site web nu are control asupra acestui transfer de date odată ce Google Maps a fost activat.

 

Având în vedere Hotărârea din 16 iulie 2020 (pronunțată în cauza C-311/18 – Data Protection Commissioner/Facebook Ireland Limited, Maximillian Schrems), Curtea Europeană de Justiţie a statuat că protecţia oferită de Scutul de confidențialitate EU – US (Privacy Shield) nu are un caracter adecvat.

 

Prin urmare, transmiterea datelor cu caracter personal către SUA şi alte ţări din afara Spaţiului Economic European (EEA – European Economic Area) se bazează pe Clauzele Contractuale Standard (SCC – Standard Contractual Clauses) ale Comisiei Europene. Comisia a emis două seturi de Clauze Contractuale Standard pentru transferurile de date de la operatorii de date din UE către operatorii de date stabiliți în afara UE sau a Spațiului Economic European (SEE). De asemenea, a emis şi un set de clauze contractuale pentru transferurile de date de la operatorii din UE către procesatorii stabiliți în afara UE sau SEE. Pentru mai multe informaţii privind aceste Clauze, recomandăm să accesaţi https://ec.europa.eu/info/law/law- topic/data-protection/international-dimension-data-protection/standard-contractual-clauses-scc_ro.

 

Google Maps foloseşte Clauze Contractuale Standard drept garanţie adecvată privind protecţia datelor, în acord cu nivelul de protecţie garantat prin GDPR. Pentru mai multe informaţii, consultați Declarația de confidențialitate a datelor Google la adresa următoare: https://policies.google.com/privacy

Chat Online

 

Platforme Chat Online

 

WhatsApp

Prin intermediul WhatsApp, asigurăm o comunicare eficientă cu clienții noștri. Pentru cei care locuiesc într-o țară din Spațiul Economic European (care include Uniunea Europeană) și orice altă țară sau teritoriu inclus (denumită în mod colectiv “Regiunea Europeană”), Whatsapp este operat de către WhatsApp Ireland Limited, cu sediul în 4 Grand Canal Square, Grand Canal Harbour, Dublin 2, Irlanda.

 

 

Conform politicii WhatsApp, care poate fi consultată și analizată aici: https://www.whatsapp.com/legal/#privacy-policy, Whatsapp Ltd. fiind și parte din Companiile Facebook, prin intermediul acestui serviciu se colectează și prelucrează date cu caracter personal cu respectarea

principiilor de securitate și confidențialitate aplicabile la nivel european (în special, RGPD) sau la nivel internațional (dacă vorbim de servicii puse la dispoziție de Whatsapp Inc. – EU-U.S. Privacy Shield Framework and the Swiss-U.S. Privacy Shield Framework).

 

Prin intermediul Whastapp se prelucrează:

 

  • date furnizate chiar de către utilizatori (cum ar fi cele legate de contul de utilizatori – numărul de telefon, nume de profil, fotografia – conexiunile utilizatorului. În ceea ce privește mesajele transmise, acestea nu sunt stocate pe serverele WhatsApp, cu excepția celor care nu putut fi trimise (spre exemplu, pentru un utilizator offline) și care sunt stocate pentru o perioadă de 30 de zile înainte de a fi șterse.
  • date colectate în mod automat (informații privind status-ul utilizatorului “last seen status”, preferințe ale utilizatorului stocate prin intermediul cookies, adresa IP, informații legate de browser, unele informații legate de tranzacții și plăți – pentru termenii și condițiile privind plățile, recomandăm să consultați https://www.whatsapp.com/legal/?eea=0#payments-in).

 

Temeiul legal pentru prelucrarea datelor cu caracter personal prin intermediul Whatsapp este reprezentat de art. 6 lit. f) din Regulament, bazându-ne pe interesul nostru legitim pentru legalitatea prelucrării.

 

Având în vedere Hotărârea din 16 iulie 2020 (pronunțată în cauza C-311/18 – Data Protection Commissioner/Facebook Ireland Limited, Maximillian Schrems), Curtea Europeană de Justiţie a statuat că protecţia oferită de Scutul de confidențialitate EU – US (Privacy Shield) nu are un caracter adecvat.

 

Prin urmare, transmiterea datelor cu caracter personal către SUA şi alte ţări din afara Spaţiului Economic European (EEA – European Economic Area) se bazează pe Clauzele Contractuale Standard (SCC – Standard Contractual Clauses) ale Comisiei Europene. Comisia a emis două seturi de Clauze Contractuale Standard pentru transferurile de date de la operatorii de date din UE către operatorii de date stabiliți în afara UE sau a Spațiului Economic European (SEE). De asemenea, a emis şi un set de clauze contractuale pentru transferurile de date de la operatorii din UE către procesatorii stabiliți în afara UE sau SEE. Pentru mai multe informaţii privind aceste Clauze, recomandăm să accesaţi https://ec.europa.eu/info/law/law- topic/data-protection/international-dimension-data-protection/standard-contractual-clauses-scc_ro.

 

WhatsApp foloseşte Clauze Contractuale Standard drept garanţie adecvată privind protecţia datelor, în acord cu nivelul de protecţie garantat prin GDPR, conform informaţiilor disponibile aici https://www.whatsapp.com/legal/#privacy-policy-our-global-operations

Concluzie

Prezenta politică privind prelucrarea datelor cu caracter personal este generată în conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 679/2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date, dar şi cu celelalte dispoziţii legale naţionale aplicabile.


Ne rezervăm dreptul de a face orice completări sau modificări la această politică. Recomandăm consultarea Politicii în mod regulat pentru o informare corectă și actualizată în ceea ce privește prelucrarea datelor personale.


Pentru mai multe detalii cu privire la prezenta Politică GDPR, precum şi pentru exercitarea oricărui drept dintre cele menţionate anterior, poate fi trimisă o notificare scrisă la datele de contact indicate mai sus.

Ez a weboldal cookie-kat használ, hogy a lehető legjobb élményt nyújthassa webhelyünkön.